Rezervatia Stiintifica Piatra Rea, cu o suprafata de 50
ha, protejata in special pentru abundenta exemplarelor de floare de
colt (Leontopodium alpinum). S-a constituit ca arie protejata prin Legea
5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului National,
in zone protejate, avand codul 2589, se afla in cadrul Parcului National
Muntii Rodnei si face parte din categoria a I-a, rezervatie
stiintifica.
Scopul administrarii Rezervatiei Stiintifice Piatra Rea
este cel de conservare a habitatelor naturale, a florei si faunei
salbatice, diversitatii biologice. Rezervatia se afla in localitatea
Borsa, iar altitudinea medie la care se gaseste este de 1.500m. Aceasta
este delimitata de paraiele Fantana (in E) si Cimpoiasa (in V), aici se
afla una dintre cele mai spectaculoase cascade din Carpati, cascada
Cailor, o cadere de apa de circa 80m. Relieful acestei zone de eroziune
este alcatuit din calcare cristaline, cu platou structural cu fenomene
endo si exocarstice (ravene, pesteri, doline, lapiezuri).
Aici se poate intalni o vegetatie diversa incepand cu cea nemorala si
pana la cea subalpina si alpina, cu numeroase specii rare si ocrotite
cum sunt: Gusa porumbelului (Silene nivalis), Paiusul (Festuca porcii),
Clopotelul de munte (Campanula carpatica), Soparlita (Veronica
baumgartenii), Ghintura (Gentiana lutea), Mierea ursului (Pulmonaria
filerszkiana), Floarea de colt (Leontopodium alpinum), Smardarul
(Rhododendron sp.) etc. Majoritatea zonei forestiere din cadrul
rezervatiei este formata din molid (Picea abies), intalnindu-se intr-un
procent redus si brad (Abies alba), fag (Fagus silvatica), scorus
(Sorbus sp.) paltin (Acer pseudoplatanus), frasin (Fraxinus excelsior)
s.a. Ca specii de animale in aceasta zona intalnim: ursul (Ursus arctos)
– ocrotit, cerbul (Cervus elaphus), capra neagra (Rupicapra rupicapra) –
ocrotita.
Cauta cazare in apropiere Rezervatia Pietrosu Mare este situata in apropierea localitatilor Borsa si Moisei avand suprafata de 3300 ha si cuprinde partea nordica a Muntilor Rodnei.
Cele 3300 ha ale rezervatiei ocupa golul alpin si padurile de conifere
sau amestec din Masivul Pietrosu Rodnei in care se remarca varful
Pietrosu Mare cu o inaltime de 2303 metri.
Limitele ariei Pietrosu Rodnei sunt
formate in Nord din formatiunile Culmea Hotarului si Piatra Alba in Est
si Nord-Est de Valea Repdea. In Sud delimitarea este facuta de Muntele
Gropi si formatiunea Jneapanu Batranii-Rapi iar in Vest de Valea Izvoru
Dragos.
Rezervatia naturala ˝Pietrosu Mare˝ cuprinde cel mai impresionant relief glaciar din Muntii Rodnei: circurile glaciare Buhaescu (cel mai mare din Muntii Rodnei),
Zanoaga Iezerului, Zanoaga Mare, Zanoaga Mica, Rebra, Gropi, avand in
portiunea bazala morene si caderi de apa pe pragurile de stanca
lustruite de ghetari. Cea mai mare parte a rezervatiei este ocupata de
roci cristaline metamorfice din Panza de Rodna (Precambrian superior).
Formatiunea de Voslobeni este
constituita din micasisturi cu nivele de paragnaise, cuartite si
amfibolite, cu nivele de dolomite si calcare cristaline (Turnu Rosu,
Piatra Alba). Tipul si subtipul de sol predominant este brun feriiluvial
tipic, intalnindu-se si solurile brun eumezobazic si brun acid.
Printre culmile notabile cuprinse in
perimetrul rezervatiei se numara varfurile Buhaescu Mare (2221 m),
Buhaescu Mic (2199 m), Gropi (2063 m), Piatra Alba (2061 m), Hotarului
(1905 m), Batrana (1770 m). Lacul glaciar Iezer din perimetrul rezervatiei este situat in circul glaciar cu acelasi nume si se afla la o altitudine de 1825 metri.
Lacuri glaciare
In rezervatie sunt prezente mai multe lacuri glaciare:
• Iezerul Pietrosului, cu o suprafata de 3450 mp, cu adancimea maxima de 2,10 m si lungimea de 84m;
• Buhaescu I, avand suprafata de 700 mp, adancime maxima de 1, 80 m si lungimea de 84 m;
• Buhaesu II, cu suprafata de 1700 mp, adancime maxima de 5, 20 m si lungimea de 55 m;
• Buhaescu III, cu suprafata de 700 mp, adancime maxima de 0,35 m si lungimea de 45 m;
• Buhaescu IV, cu suprafata de 1100 mp, adancime maxima de 0,30 m si lungimea de 68 m;
Cauta cazare in apropiere Rezervatia mixta „Pestera si Izbucul Izvorul Albastru al Izei”, este situata in partea estica a Muntilor Rodnei,
pe versantul sudic al Muntelui Magura, pe raza comuna Sacel. Denumirea
acestei arii protejate geologice si peisagistice provine de la nuanta
verzui-albastruie a izvorului carstic, unul din afluentii de obarsie al
raului Iza.
Izvorul Albastru al Izei (denumit si Izbucul Izei) este resurgenta apelor intrate in subteran in pestera Izei. Pestera s-a format la zona de contact dintre sisturile cristaline a muntilor Rodnei si zona calcaroasa, avand o lungime de 2500 m.
Fenomenele carstice se dezvolta in calcare eocene care stau peste cristalinul muntilor Rodnei, marcand vechea linie de tarm din Eocen. Amonte de Izbucul Izei se afla Ulita de Piatra, defileu sapat in calcare eocene, cu pereti stancosi de 4-8-10 m inaltime, pe alocuri cu aspect de canion, cu peretii foarte apropiati.
Apa iese la suprafata printr-un izbuc, Izbucul Izei, unic ca debit si frumusete, intra in subteran in Vf. Magurii, la cca 2 km SV.
Ponorul de la intrarea in pestera Izei este o fosta dolina impresionanta, cu peretii stancosi in care apele paraului Magurii patrund printr-un mic canion cu cascade, rezultand fenomene endocarstice de exceptie, monumentale, dezvoltate in calcare eocene.
Mlastina Vlasinescu este localizata pe platoul vulcanic
Izvoare a masivului Ignis (1.307 m), la o altitudine de 900m, pe
versantul nordic, la confluenta paraului Ignis cu paraul Vlasinescu,
unde exista un complex mlastinos de 4,5 ha, format dintr-o mlastina
oligotrofa (turbarie), iar spre periferie se afla mlastini mezo si
eutrofe. Mlastina Vlasinescu este situata in comuna Desesti satul Mara
si are o suprafata de 3 ha.
Scopul principal al declararii ariei naturale Mlastina Vlasinescu este protectia si conservarea unor elemente naturale cu valoare ecologica, stiintifica si peisagistica deosebita reprezentate de specii de plante rare, endemice sau amenintate cu disparitia. Stratul de turba are grosimea maxima de 5,4m, iar grosimea medie este de 2,9m, solul fiind de natura organica, turbos, specific mlastinilor oligotrofe. Flora si fauna acestei arii protejate este specifica zonelor umede – turbariilor. Aici se gasesc cateva plante rare (Lycopodium inundutum, Scheuchzeria palustris si Drosera rotundijolia). Aria naturala protejata Mlastina Vlasinescu se afla in imediata apropiere a Statiunii Izvoare. Intr-un rest de crater vulcanic stins, s-a acumulat vegetatie, transformata apoi in turba pe suportul careia s-a creat mlastina oligotrofa. In ceea ce priveste flora acestui complex mlastinos, se gasesc aici cateva specii rare cum ar fi: planta carnivora Roua Cerului, Rogoz, Feriga de mlastina, Bumbacarita, Bradisor, Trifoi de balta, Molid, Scorus de munte, Mesteacan etc. Fauna in arealul mlastinii este bogata. O atentie deosebita trebuie acordata Viperei care traieste in mlastina, ea putand fi periculoasa pentru necunoscatori. Intalnim aici si soparla de munte, Buhaiul de balta, Broasca Rosie de munte, Salamazdra carpatica.
Datorita mediului acid care opreste dezvoltarea bacteriilor, mlastina (in general) pastreaza mai bine ca orice alt mediu resturi de organisme si in special polen adus de vant, dand posibilitatea cercetatorilor sa reconstituie aspectele floristice ale timpurilor indepartate. Din punct de vedere economic, mlastina reprezinta valoare prin existenta turbei, care are si o importanta medicinala. Pentru formarea mlastinilor sunt necesare anumite conditii de umiditate. In tara noastra acestea se intalnesc in zona de interferenta a fagului cu molidul. Mlastina Vlasinescu, de tip oligotrof (tinov), local denumita si ”mlaca”, instalata pe platoul Izvoarelor sub liziera padurii la numai 500m de Complexul Statiunii Izvoare, are un aspect bombat datorat paturii masive de muschi de turba care se inmulteste rapid. Interesanta prin comportament este roua cerului, planta carnivora ce-si completeaza necesarul de substante proteice extragandu-le din corpul insectelor capturate cu ajutorul bobitelor transparente de clei din varful perisorilor de pe frunze. In ansamblu, mlastina Vlaschinescu prin compozitia faunistica si pozitia ei constituie un pretios mijloc de informare si educare a turistilor asupra unui aspect stiintific important din natura tarii noastre.
Cazare in apropiere Pasul Prislop situat la altitudinea de 1413 m in este
cea mai inalta trecatoare din Romania care leaga Maramuresul cu Bucovina
avand lungimea de 50 km, si o latime ce variaza intre 30 – 40 km,
partea de nord este abrupta, trecatoarea continuandu-se spre sud cu o
panta domoala. Descriere Pasul Prislop
Pasul Prislop se afla in Muntii Rodnei cu vf. Pietrosul, de 2303 m inaltime. Soseaua care traverseaza trecatoarea, DN 18, leagă localitartile Viseu, Moisei, Borsa, din Maramures cu Campulung Moldovenesc,
din judetul Suceava, Bucovina. Iarna din cauza altitudinii trecatoarea
este inzapezita, in schimb pe timp de vara turistul are o priveliste
minunata catre Obcinele Bucovinei, Muntii Rodnei cu varfurile Ineu si
Pietrosu ca si izvoarele Bistritei Aurii si daca are noroc poate sa
participe la festivalul folcloric „Hora de la Prislop”.
Cauta cazare langa Manastirea Moisei! Manastirea Moisei este atestata de la anul 1599, an in
care s-a ridicat biserica de lemn, fiind tarnosita mai tarziu, in 1672,
de Mitropolitul Sava Brancovici, si inchinata manastirii Putna pentru
aproape 200 de ani. Pictura din interior s-a facut la 1699, iar cea de
pe iconostas in 1792, fiind scrisa cu litere chirilice. Manastirea mai
are patru icoane cu pictura pe lemn din secolul al XVIII-lea.
Descriere Manastirea Moisei
Biserica cea mare a fost construita la
1910, din piatra. Aici a fost unul din ultimele centre de rezistenta a
ortodoxiei maramuresene, manastirea Moisei
supravietuind ca metoc al manastirii Putna pana spre anul 1900.
Atribuita de traditie lui Moise Coman, manastirea Moisei este ridicata
in amintirea fiului sau, monahul Grigore in 1672, manastirea mentioanta
intr-un document din 1637 ca rezidenta a Episcopului Dumitru Pop.
Biserica actuala de lemn este cladita de Mitropolitul Ardealului,
Sfantul Ierarh Sava Brancovici si sfintita in 1672, cand se pun
temeliile vietii manastiresti ca metoc al manastirii Putna. Sfintirea se
face in prezenta delegatilor din Moldova, aducatori de carti si daruri,
dovada a legaturilor cu manastirile bucovinene din 1682, egumenul
Timotei Brasoveanu demonstrand totodata si relatii bune pe care le avea
cu Brasovul. Manastirea are o colectie de icoane vechi in stil bizantin:
icoana Sfantului Nicolae daruita la 1755, Adormirea Maicii Domnului.
Cartile vechi confirma existenta legaturilor cu Tara Romaneasca si
Moldova, cu Brasovul. Arhitectura nu e de tip maramuresan, biserica este
de proportii reduse, turnul este scurt, clopotnita pozitionata deasupra
pronaosului. Picturile murale sunt vechi, dupa 1650, finisate partial
la sfintirea din 1672, cu fragmente aratand parietal si pe bolti,
colorit viu.
Decoratiile sunt bogate, iconostasul are motive baroce. Manastirea
Moisei a fost un centru de pictura infiintat de Episcopul Dumitru Pop la
inceputul sec. XVII, cu icoane executate in stil postbizantin
traditional si arta renascentista. Biserica din centrul satului este de
zid, construita intre anii 1840-1848, pe locul celei vechi din lemn din
secolul al XIV-lea, cu hramul „Cuvioasa Parascheva”. In anul 1912, i s-a
adaugat tinda cu turnul-clopotnita sub pastorirea Preotului Alexandru
Coman (m. 1922). In anul 1964, a fost zugravita in interior si exterior
prin grija Preotului Mihai Oprisan. Dupa venirea preotului Toma
Paunescu, in anul 1972, s-a vopsit acoperisul de tabla, s-a completat
pictura de pe bolti, s-a zidit Sfanta Masa, s-a reconditionat
iconostasul si a fost tarnosita de Prea Sfintia Sa Teofil, Episcopul
Clujului, in data de 14 octombrie 1972, la 124 de ani de la zidire. In
anul 974, preotul paroh Toma Paunescu a realizat o poarta maramureseana
la intrarea in biserica, sculptata in lemn de stejar masiv, de Gheorghe
Popilean si de dulgherul Vasile Tomoiaga. Pe 14 octombrie 1944 a avut
loc Masacrul din Moisei, unul dintre cele mai violente masacre
antiromanesti in Transilvania de Nord. In toamna anului 1948 calugarii
greco-catolici de la Manastirea Moisei, impreuna cu staretul Lucian Pop,
au fost arestati. In locul lor a fost instalat un calugar ortodox,
manastirea capatand statut de parohie. In prezent, manastirea este
revendicata de Episcopia Greco-Catolica a Maramuresului.
Manastirea „Soborul Sfintilor 12 Apostoli” din Barsana,
apartinand de Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului,
este situata la 22 de km sud-est de municipiul Sighetu Marmatiei, la
iesirea din Barsana, spre podul Slatioarei, la kilometrul 17 al Drumului
Judetean 186. Pe sosea, accesul este posibil pe mai multe trasee, in
functie de zona din care vine pelerinul, si anume: pe Drumul Judetean
186: Sighetu Marmatiei – Vadu Izei – Oncesti – Barsana; pe Drumul
Judetean 186 din Sacel spre Bogdan Voda – Rozavlea – Barsana; dinspre
Cavnic pe ruta: Budesti – Calinesti – Barsana.
Descriere Manastirea Barsana
Locul pe care a fost manastirea era bine
gospodarit in timpul cand se afla in posesiunea parohiei din Barsana.
Pe el se afla o livada frumoasa cu pomi fructiferi, fanete si araturi.
Dupa al doilea razboi mondial, locul a fost confiscat de la parohie,
partea de langa drum a fost data la mai multe familii, care si-au
construit acolo locuinte si astfel s-a constituit pe acel teren un
adevarat catun de case noi. Partea terenului manastirii, care este
situata mai sus, pe terasa, a ramas in continuare libera, locul a fost
pastrat de Dumnezeu pentru ca pe el sa se intemeieze o noua manastire.
Amintirea vechii manastiri n-a disparut din memoria credinciosilor, dar
nici dorinta de a avea alta in loc. Timpurile si evenimentele au fost
impotriva acestei aspiratii. Inainte de Marea Unire din 1918,
Maramuresul, ca si intreaga Transilvanie, se afla sub stapanirea
Imperiului habsburgic, ostil bisericilor si manastirilor ortodoxe
romanesti. Intre cele doua razboaie mondiale multe parohii au revenit la
Ortodoxie si, in 1937, s-a reinfiintat Episcopia Ortodoxa Romana a
Maramuresului. Atunci, s-a pus problema readucerii bisericii si
staretiei pe locul de odinioara si reanfiintarea manastirii, dar a urmat
Dictatul de la Viena care a destramat si aceste vise. Dupa al doilea
razboi mondial a urmat regimul comunist ateu, care se opunea infiintarii
de noi manastiri. Astfel dorinta aceasta s-a tot amanat, dar niciodata
nu s-a stins.
Reanfiintarea manastirii, o nazuinta mai veche a credinciosilor, nu s-a
putut concretiza decat dupa 1989, cand barsanestii au luat hotararea sa
ridice o noua manastire pe locul unde a fost cea veche si, in 1991, au
adunat materialul lemnos pentru biserica. In 1992, Prea Sfintitul
Justinian, intaistatatorul Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si
Satmarului, insotit de un grup de preoti si diaconi, a vizitat locul
unde a fost Manastirea Intrarea Maicii Domnului in Biserica. S-a oprit
pe locul unde, in urma cu cateva sute de ani, a fost vechea biserica, a
ingenunchiat cu adanca evlavie, a rostit o rugaciune chemandu-i ca
mijlocitori pe Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures si pe
episcopul Gavril Stefanca, s-a ridicat si a spus ca crede ca aici se va
ridica o noua manastire. In 1993, Prea Sfintitul Justinian, Episcopul
Maramuresului si Satmarului a sfintit piatra de temelie a noii biserici a
manastirii. S-a stabilit ca manastirea va avea hramul Soborul Sfintilor
12 Apostoli. In ziua de miercuri, 30 iunie 1993, s-a praznuit pentru
prima data hramul noii manastiri. In aceeasi zi, in cuvantul de
invatatura adresat multimii de credinciosi, Prea Sfintitul Justinian a
amintit hotararea ca la Barsana va fi manastire de maici. In ziua de
joi, 30 iunie 1994, asa cum rezulta si din insemnarea de pe Sfanta
Evanghelie, a fost sarbatorit hramul manastirii. Liturghia arhiereasca a
fost oficiata de Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si
Satmarului, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi. In
acest cadru sarbatoresc, Prea Sfintitul Justinian a prezentat-o pe
monahia Filofteia Oltean ca viitoare stareta a manastirii. Totodata
diaconul Ioan Stoica a fost hirotonit intru preot si a fost numit, in
mod provizoriu, preot slujitor al manastirii. La inceput, lucrarile au
fost supravegheate de parintele Gheorghe Urda, parohul Barsanei. In
1994, Dumnezeu a adus-o sub cerul Maramuresului, de la Manastirea Ramet,
pe tanara monahie Filofteia Oltean, randuita ca stareta a noului
asezamant. Fire energica si intreprinzatoare, cu simt artistic si zel
ctitoricesc, Maica Filofteia a chivernisit si a vegheat, pana la cele
mai marunte detalii, ridicarea intregului ansamblu manastiresc, inchinat
Soborului Sfintilor 12 Apostoli (30 iunie). Reconstructia Manastirii
Barsana este o punte intre trecut si viitor. Folosind ca sursa de
inspiratie traditia locala, toate cladirile din incinta manastirii sunt
executate din lemn de stejar si pietre de rau, fiind ridicate de mesteri
din localitate, asigurand astfel continuitatea artei cioplirii si
imbinarii lemnului.
Proiectul Manastirii „Soborul Sfintilor 12 Apostoli” – Barsana a fost
gandit ca un ansamblu arhitectural, elaborat de arhitectul Dorel Cordos,
care se va dezvolta in timp si spatiu in functie de posibilitatile
financiare ale locanicilor, ale sponsorilor si de nevoile spirituale ale
obstii monahale.
Proiectul cuprinde urmatoarele obiective: Biserica in stil maramuresean,
Altarul de vara, Aghiasmatarul, Staretia, Casa maicilor, Casa
artistului, Casa duhovnicului, Casa mesterilor, Praznicarul cu trapeza,
Muzeul, Turnul – clopotnita, Poarta maramureseana, Monumentul funerar,
drumul de acces, loc pentru aprinderea lumanarilor, troite, lac, pod
peste lac, alei care duc la diferite obiective, parcare, si altele.
Maramureș este un județ în regiunea Transilvania din România. Din punct de vedere al culturii tradiționale, actualul județ este alcătuit din patru zone (etno-folcorice) distincte: Țara Chioarului, Țara Lăpușului, Țara Maramureșului (jumătatea de nord-est a Maramureșului Istoric) și Țara Codrului (partea de sud-vest), la care se adaugă Zona Metropolitană Baia Mare.
Județul Maramureș este o unitate administrativă care s-a constituit după Marea Unire din 1918 când partea de Sud a Țării Maramureșului a intrat în componența României În perioada interbelică Județul Maramureș (interbelic) cuprindea numai partea de Nord-Est, de peste Munții Gutâi, a actualului județ, iar reședința a fost orașul Sighet. Județul avea în 1930
o populație de 161.575 de locuitori, dintre care 57,7% români, 20,9%
evrei, 11,9% ruteni, 6,9% maghiari, 2% germani ș.a. Celelate părți care
compun acum Județul Maramureș, inclusiv orașul Baia Mare, a făcut parte din județul Satu-Mare (interbelic).
După Al Doilea Război Mondial
limitele administrative ale județului au fost modificate pentru a
cuprinde și regiunile menționate mai sus: Țara Chioarului, Țara
Lăpușului și o parte din Țara Codrului, rezultând actualul județ
Maramureș la care se referă acest articol.
Județul Maramureș este situat în partea de nord a țării, fiind delimitat de județele Satu-Mare, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Suceava, respectiv la nord fiind delimitat de frontiera cu Ucraina,
având o suprafată de 6.215 km² (2,6% din suprafața țării) și un relief
variat ca morfologie si complex din punct de vedere geologic.
Zona montană aparținând Carpaților Orientali
reprezintă 43%, zona colinară (dealuri, podișuri și piemonturi) circa
30%, iar zona joasă (depresiuni, lunci și terase) restul de 27% din
suprafața județului. Principalele unități montane sunt: Munții Rodnei (cei mai înalți), Munții Maramureșului și lanțul vulcanic Igniș-Gutâi-Țibleș.
Rețeaua hidrografică este reprezentată de principalele răuri: Tisa, Vișeu, Iza, Lăpuș și Someș.
Datorită acestor bogății naturale, în judetul Maramureș au fost declarate prin Decretul 204/1997 și H.C.J 37/1994, 20 de obiective naturale-rezervații naturale de interes național, iar Rezervația naturală Pietrosul Mare este inclusă în rândul Rezervațiilor Biosferei alături de Delta Dunării și Parcul Național Retezat.
Populația
Evoluția demografică
Populația județului Maramureș: 511.946 (în 2009)
Structura etnică:
Români - 418405 ( 82% )
Maghiari - 46300 ( 9% )
Ucrainieni - 34027 ( 6,7% )
Rromi - 8913 ( 1,7% )
Germani - 2012 ( 0,4% )
Stema județului
Stema judeţului Maramureş
Este adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 684 din 30 septembrie1998 și publicată în Monitorul Oficial nr. 416 din 15 octombrie1998.
Descrierea stemei: Stema județului Maramureș se compune
dintr-un scut tăiat; în dreapta părții superioare se află un cap de
zimbru, natural, având între coarne o stea de aur cu cinci raze, flancat
în dreapta de o roză din același metal, iar în stânga, de o semilună de
argint, conturnată; în stânga părții superioare este reprezentată o
capră neagră stând pe piscul unui munte de argint, care are conturat, în
centru, intrarea într-o mină; muntele este flancat de doi brazi
naturali; în partea inferioară, pe câmp de azur, se află o biserică din
lemn, de aur, văzută dinspre altar, cu acoperiș în două ape, fiecare
nivel fiind terminat cu câte o cruce având trei brațe orizontale și a
cărei turlă se înalță până la mijlocul câmpului superior.
Semnificația elementelor însumate: Capul de zimbru, vechi
simbol maramureșan, amintește de legenda descălecatului, plecarea lui
Dragoș și Bogdan I din Maramureș pentru a forma statul feudal
independent Moldova. Roza este blazonul voievodului Bogdan I. Capra
neagră și brazii evocă relieful și principalele bogății naturale ale
zonei. Intrarea în mină reprezintă bogațiile subsolului a căror
exploatare a avut o importantă pondere în economia județului. Biserica
din lemn atestă faptul că în acest județ se păstrează cele mai
impunătoare construcții de acest fel din țară.
Graiul maramureșean este unul dintre cele cinci subdialecte de bază ale dialectului dacoromân. Acesta se vorbește în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău și Iza.
În județul Maramureș se mai vorbește subgraiul chioărean, lăpușean și codrenesc în regiunile respective. Acestea fac parte din Graiul Ardelenesc, doar cu oarecare influențe din partea celui maramureșan.
Biserica de lemn din Șurdești, dedicată Sfinților Arhangheli a fost construită în 1766
de meșterul țățărman Ion Macarie. Biserica se distinge prin
dimensiunile impresionante ale turnului ridicat peste intrare. Înălțimea
totală este aproximată la 54 m, ceea ce o așează printre cele mai
înalte construcții sacrale de lemn din Europa și din lume. Biserica este
inclusă din anul 1999 în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO și se află și pe noua listă a monumentelor istorice sub codul cod LMI MM-II-m-A-04769.01.
În partea de sus a satului, într-un cimitir, există o mică biserică de lemn mai veche, adusă în anii 1930 dintr-un sat vecin.
Istoric
Biserica a fost ridicată în anul 1766 de meșterul constructor Ion Macarie pentru comunitatea greco-catolică din localitate. Pictura interioară a bisericii datează din 1783.
Altarul a fost pictat de către zugravul Ștefan, naosul de către
zugravul Stan, iar pronaosul probabil de către un ucenic al acestuia din
urmă.
Trasaturi
Acoperișul are două rânduri de streșini care înconjoară biserica.
Bârnele construcției sunt de stejar, turnul având o înălțime de 54 m,
fiind înconjurat de alte patru astfel de turnuri de dimensiuni reduse.
Este una dintre cele mai înalte biserici de lemn din lume. Nota
particulară a ansamblului este dată de pridvor, cu două rânduri de
arcade suprapuse, cu deschideri diferite, identice ca formă și
decorații.
Cand spui Mocanita de la Viseul de Sus spui ultima
cale ferata forestiera cu abur nu doar din Romania, ci la nivel mondial.
In muntii Romaniei sade bine pitita una dintre cele mai mari avutii din
punct de vedere cultural, dar mai ales din punct de vedere tehnic.
Astazi, Valea Vaserului face parte din Parcul Natural Muntii
Maramuresului si este sub protecţie europeană inca din anul 2007.
Istorie
Chiar daca astazi Mocanita de la Viseu transporta si turisti, scopul
pentru care a fost construita si pe care il indeplineste cu succes si
astazi este acela de a transporta lemne, lemnul fiind o importanta
resursa de care romanii si germanii se foloseau in trecut. In secolul
XVIII lemnul se transporta cu pluta, aspect care ingreuna munca
angajatilor din acele vremuri, insa nu pentru mult timp…
Din anul 1932, liniile de cale ferata incep sa fie contruite dupa
ecartamentul austro-ungar, un ecartament mic de doar 760 mm.
Rationamentul dupa care erau construite caile ferate forestiere la acea
vreme era unul simplu: calea ferata trebuia sa urmareasca cursul raului,
era neaparat necesar ca trenul sa poata urca usor la deal gol si sa
poata cobora la fel de usor, cu ajutor la infranare, cand era incarcat
cu lemne.
Anul 1970 aduce administratiei silvice publice in folosinta peste
3000 km de cale ferata; Romania a fabricat locomotive pe baza de abur
pentru caile forestiere pana tarziu, in anul 1986. Insa marile schimbari
economice ale anilor 90 s-au lasat cu efecte dezastruoase asupra Cailor
Ferate Forestiere: in doar cativa ani locomotivele si vagoanele au fost
scoase din uz, demontate, vandute sau mai rau, date la fier vechi. Mocanita de la Viseul de Sus este singura mocanita care a supravietuit dezastrului de atunci si care si astazi isi indeplineste cu succes misiunile.
Constructia caii ferate de la Mocanita de la Viseul de Sus
a inceput in anul 1930 si s-a terminat in 1933 si se intinde de la
Viseu pana la Izvorul Comanului. Lungimea totala a caii ferate de la
Viseu este de 56 de km. Punctul in care aceasta atinge altitudinea
maxima este in zona Comanu, la 1100 m in conditiile in care locomotiva
pleaca trasa de aburi la 600 m. Locomotivele alimentate cu lemne,
locomotive care astazi trag grabite vagoane pline de turisti sau
incarcate de lemne sunt fabricate in anii ’50 si modelul de fabricatie
al acestora este “Resita”, avand greutatea de 20 t nealimentate si cu
doar 4.7 tone mai mult daca acestea sunt incarcate cu combustibil. Daca
una din locomotivele cu abur se defecteaza, oricand se gaseste o
locomotiva diesel care sa ii ia locul.
Pe traseul Mocanitei exista halte micute, dar neingrijite: Novat,
Cozia, Bardau, Botizu, Faina. Dintre Faina este cea mai rasarita dintre
ele. Aici, turistii pot gasi casele catorva sateni si 3-4 casute de
vacanta. Halta de la Faina este situata la 34 km de Viseu. Drumul
Mocanitei este de 8 ore la urcare si se opreste la 2 km de granita cu
Ucraina; alte 6 ore la coborare fac traseul mocanitei complet, cand
aceasta ajunge la punctul de plecare, Viseu.
Vizioneaza videoclip
Cu ajutorul unei asociatii elvetiene “Hilfe fur die Wassertalbahn”
sunt astazi functionale mare parte din locomotivele care au fost trase
pe dreapta. Tot datorita aceste asociatii, s-au restaurat depoul si
cladirea garii si s-au cumparat vagoane noi pentru persoane care din
2005 sunt folosite cu succes in scop turistic.
Doar o mare parte din suprafata padurilor si calea ferata sunt
proprietatea statului roman, deoarece din anul 2003, exploatarea
traseului de la Mocanita de la Viseul de Sus a intrat
sub proprietate privata, si este sub raspunderea unei societati romane:
R.G.Holz Company S.R.L. Aceeasi companie detine suprafata depoului, mare
parte din vagoane si locomotivele de acolo.
In anul 2008, cand in zona au fost indundatii puternice, accesul caii ferate a fos distrus si din pacate traseul a fost scurtat.
Bine de stiut daca vrei sa ajungi acolo
Calea ferata forestiera de la Viseul de Sus este in nordul tarii, foarte aproape de granita Romaniei cu Ucraina.
Gara Istorica a CFF – Caile ferate Forestiere are adresa in Strada
Cerbului nr.5. Traseul pana acolo este unul usor de urmarit atat cu
trenul cat si cu masina.
Daca esti in capitala si vrei o excursie cu adevarat pitoresca, poti
lua trenul in directia Sighetul Marmatiei, si cobori la statia Viseul de
Sus. De acolo, intreaba orice trecator de Mocanita si negresit o sa te
indrume in directia corecta.
Daca esti intr-o drumetie mai lunga cu masina din Baia Mare sau Satu
Mare ajungi usor daca urmezi Sighet catre Valea Viseului. Din Campulung
Moldovenesc sau Vatra Dornei, traversezi Pasul Prislop, si negresit
ajungi in Borsa si mai apoi Viseu. Daca ai ca punct de plecare
Transilvania, poti urma soseaua care se insoteste cu cale ferata Salva –
Viseu, pana ajungi in Moisei. Cateva minute te despart de aici ca sa
ajungi la Viseu.
Sezonul pentru turisti nu este deschis mereu, asa ca ar fi bine sa
incluzi in traseul tau turistic Mocanita de la Viseul de Sus in perioada
1 mai – 17 octombrie.
1 Mai – 30 Iunie si 16 Septembrie – 17 Octombrie
In aceasta perioada Mocanita se urneste doar in zilele de joi,
vineri, sambata si duminica. Plecarea este la ora 8.30 cu aproximatie si
ajunge la Paltin (km 21.6) la ora 10.30. Sosirea la Viseul de sus este
la ora 14.00.
Pretul biletului pentru un adult este de 39 ron, pentru studenti,
pensionari si peroanele cu handicap pretul este de 29 ron si copiii
platesc 23 ron pe un bilet.
1 Iulie – 12 Septembrie
Acum Mocanita pleaca din statie zilnic. Plecarea este tot la ora 8.30
cu aproximatie si ora la care se ajunge la Paltin este tot 10.30.
Sosirea la Viseul de sus este la ora 15.00.
Pretul biletului creste astfel: pentru adulti – 43 ron, studenti,
pensionari si peroanele cu handicap – 34 ron, copii 27 ron/bilet. In
aceasta perioada, in fiecare zi de luni copii bebeficiaza de tarif
special de 20 ron.
In orice perioada alegi sa mergi, daca te afli intr-un grup numeros
si vreti sa calatoriti cu mocanita ar fi bine sa faceti rezervare si sa
intrebati de reducerea pe care o primiti. In mod normal aceasta este de
10%.
Copii pana la 6 ani calatoresc gratuit. Tinerii peste 16 ani platesc
pretul unui bilet pentru adult sau student.Pentru a beneficia de o
anumita reducere e bine sa ai un act doveditor la tine si un act de
identitate deoarece trenul calatoreste foarte aproape de frontiera.
Mocanita pleaca din statie si in alte zile ale anului la diverse
sarbatori cum ar fi: Sarbatoarea Pastelui, in noptile cu luna plina,
concerte de muzica simfonica sau rock pe Valea Vaserului, dupa
sarbatoarea Craciunului, in noaptea de revelion si dupa revelion, pe 2
ianuarie. Pentru aceste trasee e bine sa va interesati din timp in ceea
ce priveste ora de plecare.
In orice perioada a anului alegi sa vizitezi Valea Vaserului cu
Mocanita, e bine sa stii ca ai nevoie de haine ceva mai groase decat in
mod normal. Ar fi bine sa te interesezi si de prognoza meteo, deoarece
daca alegi o zi cu ceata si ploaie, traseul nu este la fel de
spectaculos. Apa si mancarea nu ar trebui sa iti lipseasca din bagaj
deoarece pe traseul mocanitei nu exista magazine de la care sa te poti
aprovizona. Daca vrei sa faci trasee montane de mai multe zile, iti
recomandam sa ai la tine: cort, haine si imbracaminte adaptate
traseului, mancare, o harta a zonei si busola, precum si o conditie
fizica excelenta. In zona nu exista semnal, asa ca telefonul mobil nu
iti este de folos. La fel de bine este sa stiti ca nu e recomandat sa va
apropiati de granita cu Ucraina.
Pentru cei care vin cu masina sau au de gand sa stea cu cortul, la
baza traseului exista parcare auto si loc in care poti campa contra unei
sume de bani. La cerere, se pot organiza evenimente pe tren.
Evenimentele pot include mancare in tren sau picnik, opriri in locuri
speciale pe traseu, muzica, precum si alte cerinte ale clientului care
pot fi negociate. Pretul de pornire pentru astfel de ocazii este de 800
Euro.
Cimitirul vesel de la Sapanta este poate cel mai neobisnuit
obiectiv turistic al tarii noastre. Se poate spune chiar ca este unic in
lume, nicaieri nemai existand un cimitir cu un aer atat de vesel. La
cimitirul vesel de la Sapanta, moartea este vazuta altfel. Aici nu este
vorba despre lacrimi sau despre tristete, pentru ca, moartea este
cunoscuta ca fiind doar o trecere a sufletului intr-o alta dimensiune,
tocmai din acest motiv, nu avem voie sa fim suparati atunci cand intram
in acest cimitir.
Picturile naive sunt menite a ilustra momente extrem de importante
din viata celui ce este ingropat in acel loc la capul caruia sta crucea
faurita de mesterii populari.
Cimitirul vesel de la Sapanta a facut practic
cunoscuta intreaga localitate Sapanta, ea fiind vizitata anual de multi
turisti romani, dar si de peste hotare, veniti intocmai sa vada acest
cimitir unic.
Originalitatea cimitirului o confera chiar imaginea crucilor, ele
fiind construite si impodobite intr-un mod cat se poate de unic si, asa
cum ii spune si numele, vesel. Nicio cruce nu este terminata fara sa i
se adauge epitaful personalizat pana la ultimul detaliu. Acesta va fi
construit neaparat la persoana I, ca si cum persoana decedata s-ar
adresa celor ce sunt inca in viata. Astfel, mesajele sunt construite in
cel mai vesel si ironic mod posibil, imbinand lirismul cu faimoasa
satira a mesterilor sapanteni. Rimele, simple se regasesc in numar de 7
pana la 17. Poemul decedatului contine in mod expres numele decedatului
cat si cea mai mare calitate, ori cel mai mare defect al sau, satirizat
pana in ultimii rarunchi.
Vizionati videoclip
Mesterii initiali ai acestui cimitir sunt Stan Ioan Patras si Dumitru
Pop Tincu, ei fiind autorii a peste 800 de cruci pictate ce reprezinta o
adevarata amintire a satenilor ce traiau odata in satul Sapanta. Se
poate spune ca astfel se subliniaza mult mai bine termenul de viata de
dupa moarte.
Primul epitaf ce a reprezentat piatra de temelie a multora ce aveau
sa fie scrise ulterior, a fost scris de catre Stan Ioan Patras in 1935,
pana in anii ’60, cimitirul strangand un numar impresionant de cruci,
toate facute in acelasi stil ironic. Crucile sunt construite din lemn de
stejar si reprezinta un fel de muzeu neacoperit menit sa atraga un
numar mare de turisti dornici de a vedea lucruri inedite.
Cel mai celebru epitaf al cimitirului, ce reuseste sa starneasca
rasete si sa smulga zambetele turistilor este acesta: “Sub aceasta cruce
grea/ Zace biata soacra-mea/ Trei zile de mai traia/Zaceam eu si cetea
ea /Voi care treceti pa aici /Incercati sa n-o treziti /Ca acasa daca
vine /Iarai cu gura pa mine /Da asa eu m-oi purta /Ca-napoi n-a inturna
/Stai aicea draga soacra-mea.”
Stan IoanPatras cat si Dumitru Pop Tincu se afla si ei acum
inmormantati in cimitirul din Sapanta, traditia fiindu-le continuata de
alti mesteri populari la fel de talentati.
Ceea ce este intr-adevar inedit cand vine vorba de cimitirul despre
care vorbim, este faptul ca este foarte legat de cultura dacilor, ce
considerau moartea ca fiind un eveniment extrem de solemn ce trebuie
tratat cu cel mai mare respect, insa, ca moartea este, asa cum spuneam,
doar o trecere. In concluzie, moartea nu trebuie sa fie motiv de
tristete, ba dimpotriva de veselie. In zilele noastre, romanii ar spune
ca moartea este un motiv de veselie pentru ca cel decedat a scapat de
viata si nimic nu poate fi mai rau decat viata.
Locatie
Cimitirul vesel din Sapanta este situat in comuna Sapanta
din judetul Maramures, judet de altfel cunoscut pentru spiritul sau
pitoresc cat si pentru faptul ca este unul dintre putinele judete ce
inca mai pastreaza anumite elemente din traditia si obiceiurile
folclorului nostru.
Situata in Muntii Rodnei, Cascada Cailor este cunoscuta ca fiind una
dintre cele mai frumoase atractii turistice din tara noastra, gasindu-se
cu precadere pe versantul Nordic al Muntilor Rodnei in imediata
apropiere a statiunii turistice Borsa. In consecinta, daca alegem sa
vizitam bine cunoscuta statiune turistica Borsa, nu avem cum sa ratam
aceasta frumoasa cascada. Acesta este si motivul pentru care, anula,
zona ce include statiunea dar si Cascada Cailor este invadata de o multume de turisti din tara noastra dar si de peste hotare.
Atractia propriu-zisa o reprezinta faptul ca apele rezultate din
topirea zapezii, dar si din ploile de peste an, sunt stranse intr-un
circ glaciar, urmand ca de acolo sa se pravaleasca pe versantul foarte
abrupt al Rezervatiei Piatra Rea, formand astfel aceasta
cascada de o frumusete covarsitoare. Cascada este formata din mai multe
trepte de cadere libera, aflate la aproximativ 40m una de cealalta,
primele doua, ca urmatoarele sa-si micsoreze distanta, succedandu-se la
doar 20m.
Legenda Cascadei Cailor
Ca orice loc cu atractie turistica iesita din comun, si Cascada Cailor dispune de propria ei legenda. Se spune ca Muntele Piatra Rea
a reprezentat din totdeauna locul preferat al celor ce locuiesc in zona
sa isi tina hergheliile de cai incepand cu primavara pana in toamna,
motivul fiind cat se poate de simplu : pasunile sunt de o frumusete si o
bogatie greu de intalnit, astfel, caii puteau paste in voie fara a fi
deranjati. Insa, cum nicio poveste nu este frumoasa pana la capat, se
spune ca hergheliile de cai obisnuiau sa fie atacate de catre urs,
acesta fiind infometat si cautand hrana in carnea cailor. Locul fiind
deschis, sansele de izbanda ale ursului erau, de cele mai multe ori mici
spre nule. Insa, ursul, animal destept, asa cum este cunoscut, gasea
solutii pentru a remedia situatia si incoltea bietele animale deasupra
prapastiei de langa ceea ce in zilele noastre se numeste chiar Cascada
Cailor. Astfel, prinse intr-un loc stramt, bietele animale nu mai aveau
nicio sansa si cadeau prada infometatului urs. Alternativa era ca
animalele sa se arunce in hau, ceea ce nu ar fi insemnat un sfarsit
fericit nici pentru ele. Legenda spune, ca in acest fel, ursul se alegea
cu vreo 15 cai.
De atunci, localnicii au redenumit aceasta cascada ca fiind a cailor,
tocmai datorita acestei legende. Odata cu aceasta cascada, intreaga
zona a fost redenumita, muntele din imediata apropiere primind numele de
Muntele Cailor, circul glaciar de care spuneam mai devreme primind si el numele de Podul Cailor.
Insa, ca intreg peisajul sa fie botezat in acelasi stil si sa primeasca
numele aferent, mentionam ca si paraul ce se pravaleste in vale a
primit numele de Izvorul Cailor.
Accesul catre Cascada Cailor
Desi nu ne-am fi inchipuit, accesul se face cu foarte mare usurinta,
fie ca alegem drumul pe jos de la Borsa, mergand pe o poteca, fie ca
alegem varianta mai comoda, utilizand telescaunul, din statiunea Borsa.
Daca alegem a doua varianta, si anume cea cu telescaunul, vom avea
placuta surpriza sa constatam ca din locul de unde ne lasa telescaunul
vom parcurge aproximativ 15 minute pe jos. Bine de stiut este ca
telescaunul nu va pleca daca grupul de persoane nu va depasi 10-15
persoane, asa ca, de indicat este ca aceasta excursie sa fie parcursa cu
grupul de prieteni, pentru a nu avea supriza sa trebuiasca sa asteptam
mai mult decat necesar ca numarul de persoane minim admise sa se
completeze.
De asemenea, tot bine de stiut este ca ultima cursa a telescaunului
se va face la orele 17 :00, astfel, daca nu reusiti sa ajungeti pana la
acea ora la capatul de sus al telescaunului, nu veti mai avea cu ce sa
coborati muntele. Singura varianta va fi sa coborati pe jos, dar, in
conditii slabe de iluminare acest fapt nu este tocmai indicat.
Cauta cazare in Sighetu Marmatiei
Cunoscut si ca Sighet, reprezinta capitala istorica a Maramuresului.
Si mai departe de atat, reprezinta un important centru industrial si
universitar, punct de mare atractie pe harta Romaniei, inclus din ce in
ce mai des in itinerariul turistilor. Desi informatiile postate pe
site-ul oficial al orasului spun ca denumirea acestuia vine de la
cuvantul de origine traco-dacica “zeget”, care la origini inseamna
“cetate”, exista surse care enunta ca numele acestuia poate proveni si
de la “sziget”, cuvant de origine maghiara care se traduce “insula”
Istoric Sighetu Marmatiei
Municipiul Sighetu Marmatiei se afla la intersectarea raurilor Iza si Tisa. Desfasurandu-se sub forma de triunghi, orasul se invecineaza la N-E cu comuna Bocicoiu Mare, la S cu comuna Rona de Jos, la V cu comuna Vadu Izei, si in V are drept vecin comuna Sarasau.
Granita de N este delimitata de raul Tisa, peste care se afla Ucraina,
iar cea de S de catre lantul vulcanic al muntilor Gutai, peste care se
fla comunele: Sapanta, Ocna Sugatag si Giulesti. Prima atestare sub forma scrisa a localitatii apare in anul 1326, si 59 de ani mai tarziu orasul Sighet este numit regiune comitatensa, si astfel are rol de emitere a documentelor in teritoriu.
La 7 decembrie 1928, apare primul ziar care are la baza conducere de nationalitate romana, “Sfantul“. La distanta de 12 ani, in 1940, conform Dictatului de la Viena, Maramuresul urmeaza sa fie atasat Ungariei hortiste; in aceiasi perioada, Alexandru Filipascu scrie “Istoria Maramuresului“.
In anul 1945, Maramuresul urmeaza sa fie incorporat Ucrainei
Subcarpatice. Nu la mult timp dupa, datorita unei actiuni condusa de
preotii si dascalii locali, Maramuresul intra in granitele firesti ale
Romaniei; Judetul Maramures cu resedinta la Sighet are sa dispara in 1948 deoarece acesta este absorbit de regiunea Baia Mare,
datorita unui regim de natura administrativ impus de ocupatia
sovietica. In anul 2007, pentru prima data este deschisa frontiera cu
Ucraina, si ca urmare a acestui fapt se permite trecerea peste granita
si comercializarea produselor intre cele doua tari.
Din punct de vedere economic, dupa evenimentele din decembrie 1989,
orasul cunoaste o revenire lenta, greoaie chiar. Abia cu deschiderea
granitei, catre Ucraina, la Solotvino, in data de 15 ianuarie
2007, viata economica s-a redresat in adevaratul sens al cuvantului. In
zilele noastre, ramurile principale aducatoare de venituri la economia
orasului, sunt: industria producatoare de mobilier si cea a
confectiilor; statutul pe care astazi orasul in poarta, cel de centru al
Maramuresului, a adus si o puternica dezvoltare din punct de vedere
comerical, aici, facandu-si loc in ultimii ani numeroase puncte
comerciale, bancare si diversi prestarori de servicii.
Muzeul Memorial Sighet
“Inchisoarea ministrilor” a fost construita
in 1897, si a fost inchisoare de drept comun pana in anul 1944; atunci
devine lagar soviectic, si 4 ani mai tarziu se transforma in loc de
detentie pentru taranii din Maramures, tarani cercetati de Securitate,
dar si pentru tinerii intelectualti. Titulatura pe care o poarta in
prezent, o ia abia in anul 1950, deoarece atunci, intr-o singura noapte
au fost inchisi aici peste 80 de inalti demnitari de toate rangurile:
fosti ministri, academicieni, economisti, militari, ziaristi si
politicieni. Tot aici, in lunile urmatoare au fost adusi peste 50 de
fete bisericesti: episcopi si preoti greci-catolici si romano-catolici;
acestota li se alatura mai tarziu alti demitari care au fost intre timp
retinuti. Pentru necunoscuti, penitenciarul era doar o “unitate de munca
speciala”; in realitate era un lagar cu inceput si fara sfarsit – un
loc fara scapare, frontiera cu Uniunea Sovietica era la distanta de
nici 2 km si patrulele de garda erau nemiloase.
Ca urmare a conventiei de la Geneva si a intrarii Romaniei Comuniste
in ONU in 1955, lagarul s-a tranformat in penitenciar pentru detinuti
de drept comun. Ana Blandiana, prezinta in 1993 la Consiliul Europei, un
proiect prin care cere tranformarea inchisorii in “Memorial al
victimelor Comunismului si al Rezistentei” si tot atunci, Consiliul
Europei, ia Memorialul de la Sighet sub egida sa. In 1997, prin Legea
Numarul 95, memorialul a fost declarat “ansamblu de interes national”.
Salile din interiorul muzeului sunt in continua miscare si transformare,
cea mai mare parte a celulelor inchisorii fiind amenajate an de an cu
diverse teme, in ordine cronologica; salile muzeului, in cele 3 nivele
ale sale, prezinta aspecte importante din viata istorica a Romaniei pe
parcursul anilor: 1945-1989. Printre pricipalele sali amenajate aici,
amintim: Alegerile din 1946, Celula in care a murit Iuliu Maniu,
Represiunea asupra bisericii, Colectivizarea, Celula de pedeapsa Neagra
de la etajul 1: Celula mica, intunecata, fara ferestre, cu un lant in
mijloc; aceste aspecte adunate fac din incapere pe timp de vara un
cuptor incis si pe timp de iarna un frigider, etc.
Festivalul Datinilor de Iarna “Marmatia”
Reprezinta poate cel mai important eveniment gazduit an de an de
orasul Sighet. Conform datelor atestate la 27-28 decembrie 1969,
festivalul isi propune sa prezinte Carnavalul si festivalul judetean de
datini si obiceiuri de iarna din Maramures, “un prilej si o
modaliate in acelasi timp de a imprima un sens si un continut nou unor
datini si obiceiuri stravechi, de a valorifica si a prezenta tot ce are
Maramuresul mai trainic si mai autentic in arta populara faurita de
multe generatii ale acestor oameni minunati din nordul patriei noastre”.
De atunci si pana in zilele noastre, festivalul se oraganizeaza an
de an, fara nici o intrerupere, in jurul datei de 17 decembrie; anul
acesta, in 2011, urmand sa aiba loc editia cu numarul 43. Aici se aduna
an de an nu doar ansambluri reperentative zonei maramuresene, ci si
reprezentanti ale altor regiuni: Moldova, Banat, Otenia, etc. sau ansambluri din afara tarii: regatul Unit, Ucraina sau Republica Moldova.
Festivalul debuteaza in fata primariei din localitate unde se asculta Plugusorul din Vadul Izei.
Punctul culminant insa se atinge cand alaiul compus in formatiile care
participa la spectacol, fiecare imbracata in portul specific zonei pe
care o reprezinta, va defila pe strada si va prezenta o urare, un
colind, joc cu masti sau alt obicei reprezentativ zonei din care a
venit.
Cum ajungem la Sighetu Marmatiei
Caile de acces in Sighet sunt diverse, dar anevoioase; datorita
pozitionarii este neaparat necesara traversarea Muntilor Gutai, Tibles,
Rodnei si Maramuresului. Traseele care ne duc aici cu masina sunt:
DN 19 – judetul Satu Mare, trecem Pasul Fargau
DN 18 catre municipiul resedinta de județ – Baia Mare, trecem Pasul Gutâi
DN 17C catre judetul Bistrița-Năsăud, traversam Pasul Setref
DN 18 catre județul Suceava, traverdam Pasul Prislop
Cu masina (sau transport rutier) este posibila trecerea frontierei
prin punctul Solotvino, traversand podul peste Tisa (acum, nu mai este
nevoie de viza pentru trecerea un Ucraina).
Cu trenul, ajungem in Sighet venind dinspre Bistrita Nasaud,
Traversam Pasul Setref, urmam cursul Viseului pana acesta se varsa in
Tisa, la Valea Viseului. Calea ferata urmeaza cursul Tisei pana la
Sighet. Gara Sighetu Marmatiei este construita pe Magistrala 400 a CFR
Unic prin principala sa caracteristica, lacul este deosebit datorita
urmatorului aspect: in nici o alta tara din lume nu mai exista un lac
care sa isi schimbe culoarea in functie de lumina care bate in el sau
oamenii care inoata aici.
Despre Lacul Albastru
La o distanta de aproximativ 3 km de Baia Sprie se afla Lacul Albastru;
acesta este un obiectiv turistic format natural prin caderea unei
galerii miniere, galerie in care pe parcurs s-a adunat apa de ploaie. Cu
o suprafata totala de jumatete de hectar si cu un contur aproape
circular, lacul Albastru este situat pe versantul Dealul minei, partea de S-V.
Prima senzatie pe care o ai atunci cand pasesti cu pasi marunti catre
lac este ca te apropii de gura unui vulcan. Dupa ultimele masuratori
oficiale, lacul masoara in jur de 50 m de pe un mal pe celalalt si doar 4
metri in adancime. Insa, locuitorii si istorioarele care se aud de pe
buzele acestora spun cu totul si cu totul alte lucruri; se aude ca
acesta s-ar intinde nespus de mult si ar comunica cu Marea Neagra prin
galeriile subterane. Oamenii zic de demult ca galeriile minei prabusite
sunt foarte adanci si foarte intortocheate in subteran si ca ceea ce se
vede in prezent la suprafata ar fi doar o mica parte in comparatie cu
ceea ce se intinde in adancuri.
Cei mai prapastiosi din fire sustin ca intreg orasul Baia Sprie ar fi
in pericol de scufundare datorita tunelurilor din adancuri. Contrar
acestor aspecte, niciodata, nici un localnic al zonei nu ar fi zis ca
simte casa fugind de sub propriile picioare. Cu toate legendele care se
invart in jurul lacului, acesta ramane un obiectiv turistic unic in
felul lui datorita culorii care se schimba in permanenta. Cand mina este
inundata, datorita sulfurilor apa capata o culoare verde, o nunanta
puternica de verde care bate usor in albastru. Daca mai multe persoane
se scalda in apa verde a lacului, aceasta isi schimba culoarea iar si
devine de un albastru mai puternic. Cu toate ca aceasta are o
concentratie chimica destul de puternica si acidul sulfuric este destul
de prezent aici, cu o concentratie de 7,8 g la litru si ph-ul apei este
de 4, acesta nu este periculoasa si nu dauneaza celor ce innoata aici.
Pe parcursul formarii lacului, mana omului si-a facut simtita
prezenta dar nu in sensul rau al cuvantului. Acesta nu este modernizat
excesiv, astfel incat lacul reprezinta o destinatie din ce in ce mai
bifata de tinerii dornici de putin romantism. Pensiunile prezente in
zona au facut-o un punct de atractie pentru posesorii de ATV-uri care
vin aici pentru ca relieful le permite plimbari pline de adrenalina, dar
si pentru turistii mai linistiti care isi doresc doar sa stea in
linistea padurii la un gratar alaturi de familie. Tabloul perfect de la Lacul Albastru este completat perfect de coniferele care inconjoara lacul de jur imprejulul malurilor.
O alta atractie a zonei este data de Casa Olarului, un punct
de cazare in stil rustic dar si un punct al spectacolului olaritului.
Ba mai mult, daca iti plac traditiile si ai talent la lucru manual, poti
sa iti faci singur un vas de lut pe care ulterior sa il iei acasa.
Bine de stiut daca ajungi aici
Lacul Albastru se afla in Localitatea Baia Sprie, Judetul Maramures. De la Bucuresti pana la Baia Sprie avem de strabatut o distanta de aprozimativ 561 km cu masina.
Muntii Rodnei sunt situati in partea de nord a Romaniei si se pot lauda cu cele mai mari culmi muntoase din Carpatii Orientali, aici aflandu-se Varful Pietrosu cu altitudinea de 2303 m; gruparea muntoasa face parte din Carpatii Maramuresului si ai Bucovinei.
Despre Muntii Rodnei
Muntii Rodnei sunt de departe cei mai inalti din Carpatii Orientali
si gruparea muntoasa care pune cea mai mare dificultate pentru cei care
vor sa ii strabata. Administrativ, gruparea muntoasa se intinde pe
suprafata judetelor Maramures si Bistrita-Nasaud.
Culmea principala a gruparii muntoase masoara 50 de km in lungime si
intre 30-40 de km in latime si are orientarea catre E-V, fiind mai
abrupta pe partea de N si mai domoala pe partea de S. Sub privirea
vizitatorilor, muntii se desfasoara sub forma unui horst din sisturi
cristaline, acesta fiind delimitat de falii profunde: Dragos Voda pe partea de N si Rodnei
la S. Partea de S a gruparii muntoase este presarata cu roci vulcanice
neogene ce apar sub forma de maguri, asezate de-a lungul Somesului Mare.
Nici rocile sedimentare cu varste cretacice si paleologice, roci cum ar
fi marnele, gresii conglomerate si calarele, fac si ele parte din
componenta muntelui, regasindu-se de jur imprejului acestuia.
In Muntii Rodnei se gasesc cela mai vizibile urme
ale ghetarilor cuaternari de pe suprafata intregului lant carpatic.
Ghetarii cuaternari au lasat in urma nenumarate circuri glaciare, cum ar
fi: Lala, Negoiescu, Iezer, Buhaescu, Izvorul Cailor si Puzdrele, dar si chei si defileuri glaciare; aici enumeram Cheile Bistricioarei, defileul Stramba si Rebra, Cormoaia si Pasul Prislop. Cascada Cailor,
cea mai mare cascada din Romania, avand o cadere de 80 de metri
(principala treapata masoara 16 m) se gaseste tot in aceasta grupare
muntoasa impreuna cu alte formatiuni de acest gen: Cormoaia, Anies si Puzdrele, cascada care se afla la altitudinea de 1520 m.
Si alte forme de relief sunt prezente in zona; pesterile sunt reprezentate aici de:
Pestera Izvorul Tausoarelor – 16 km;
Pestera Maglei si Pestera Jgheabul lui Zalion – cu
galerii ce masoara 1.121 m si inregistreaza o denivelare de 226 m,
accesul facandu-se printr-un aven cu adancimea de 44 m si diamentru de
3m;
Pestera Zanelor, pestera care are cel mai mare coeficient de ramificatie din Romania;
Pestera Izvorul Albastru al Izei – lungime 2500 m;
Pestera Baia lui Schneider – se afla la mai bine de 1500 m altitudine, masurand 430 m;
Pestera Laptelui – Altfel denumita Pestera de sub Paltin.
Pe toata suprafata gruparii muntoase se gasesc o serie de Parcuri Nationale si Rezervatii
Parcul National Muntii Rodnei – este cea mai mare arie
protejata de pe suprafata regiunii muntoase. Parcul este situat in grupa
de nord a carpatilor Orientali si se intinde pe o suprafata de 47.277
ha; dintre acestea 3300 ha, sunt in prezent rezervatie naturala a
biosferei, rezervatie declarata in anul 1979;
Rezervatia Naturala Pietrosu Mare - este situata in partea
de N-V a muntilor. Cum urci pe munte, de la altitudinea de 75o m, pana
la 2.303 se desfasoara rezervatia, tot de aici facand parte si relieful
glaciar si periglaciar. Parcul a luat nastere in 1932 si beneficiaza de o
zona stiintifica de protectie absoluta, aici aflandu-se specii foarte
rare de plante, endemisme carpatice sau rodnene;
Rezervatia Naturala Piatra Rea – se intinde pe o suprafata de 50 de ha si este protejata datorita florii de colt, care se gaseste aici;
Rezervatia mixta “Pestera si Izbucul Izvorul Albastru al Izei” – suprafata totala a rezervatiei este de 100 ha si se afla in partea de E a Muntilor Rodnei, pe versantul de S al Muntelul Magura.
Anul in care a fost declarata rezervatie naturala a fost in 1977.
Numele zonei vine de la nuanta izvorului care bate in verde albastru,
izvorul fiind un afluent al Izei. Pestera s-a format datorita
contactului sisturilor cristaline cu zona calcaroasa si are o lungime de
2.500 m; la recartarea zonei, pestera a mai castigat cateva sute de
km, masurand acum 3.800 m;
Rezervatia Mixta Ineu-Lala – masoara 1.568 ha si este o
zona foarte bogata in elemente de tip glaciar: formele de relief
amintite mai sus dar si reprezentanti ai florei si faunei: tisa, zimbrul
si cocosul de mesteacan.
